sâmbătă, 30 martie 2013

Un articol despre bogdan86 !



Bună ziua, astăzi a ieşit soarele şi pe strada mea la propriu: D şi asta mă face fericit şi cu poftă de muncă. Revenind la articolul meu, astăzi am să scriu despre un om extraordinar şi un bun blogger, plus ce nu ştie multă lume Bogdan Petrila căci asta este numele bloggerului, se descurcă excelent şi ca manager: D.Din nefericire nu îl cunosc personal, însă sper că în viitor acest lucru să se întâmple, dar vă vorbesc din cea ce îmi transmit articolele sale. Categoric est un luptător, un om care deşi mai întâmpina greutăţi trece cu bine peste toate, un om sincer şi un blogger devotat.

   Intrând din întâmplare pe blog-ul sau acum câteva lunihttp://bogdan86.wordpress.com mi-au rămas în cap câteva cuvinte "Din 1 februarie 2004 am aflat că sufăr de o boală cronică numită: diabet zaharat tip 1 insulino-dependent o boală (de fapt e cam urât să spui că e o boală mai bine şi mai frumos şi mai adevărat sună cuvântul “o afecţiune “) despre care la început nu ştiam nimic dar care acum a devenit cel mai bun prieten al meu, o afecţiune care m-a făcut să văd altfel viaţa, o afecţiune care m-a maturizat poate un pic forţat, o afecţiune care mă face să zâmbesc să fiu mult mai optimist pentru că mă gândesc la un lucru:

Zâmbeşte azi, mâine poate fi mai rău! "- Spune Bogdan Petrila pe blog-ul său!

Este un om de la care consider că avem extraordinar de multe de învăţat, cât despre bloggerul bogdan86, vă las pe voi să descoperiţi! http://bogdan86.wordpress.com




vineri, 29 martie 2013

Holograf !!


   Salutare prieteni, cu ceva timp în urma vă povesteam despre unul dintre idolii mei şi anume Chinezu'. Astăzi vă povestesc despre extraordinara trupa Holograf, al cărei fan sunt din anul 2006: D.Consider că multe din cuvintele pe care le folosesc sunt de prisos, aceasta trupă te lasă fără cuvinte. Totuşi am să încerc să vă prezint câteva informaţii despre aceasta trupă: D şi încep bineînţeles cu actualii membri, dar nu uităm nici foştii membrii.

    Formaţia Holograf este formată din: Edi Petroșel - tobe, Tino Furtună - claviaturi, Dan Bittman - voce, Iulian Vrăbete - bas, Romeo Dediu - chitară, în trecut la această formaţie au mai activat Mihai Pocorschi, Boris Petrof, Cristian Lesciuc, Ștefan Rădulescu, Gabriel Cotabiță, Nicky Temistocle, Ion „Nuțu” Olteanu, Florin Ochescu. Holograf este o trupă rock româneasca înfiinţată în 1978. Holograf este printre cele mai de succes trupe din România, fiecare dintre albumele lor conţinând câteva cântece care au ajuns hit-uri în România.Cu toate că Holograf a trecut prin momente excesiv de grele, trupă este în continuare foarte activa și realizează turnee lungi, cu concerte foarte bine primite de public.
    La începutul anilor 90' trupa și-a schimbat stilul într-un rock modern atunci se alătura trupei Dan Bittman un extraordinar cântăreţ. Printre cele mai cunoscute cântece ale Holograf sunt Banii vorbesc, Dincolo de nori, Ţi-am dat un inel, Undeva departe, Să nu-mi iei niciodată dragostea, Ochii tăi, Viața are gust sau mai nou, Cat de departe, piesa care este printre primele locuri în hiturile romane. Mai multe informaţii extraordinare şi tot istoricul trupei îl găsiţi pe: http://www.holograf.ro/

  Acum vreau să vă spun câte ceva despre noul proiect Holograf, formaţia lansează un album de colecţie, "World full of lies", o reeditare, la cererea fanilor, a materialului discografic cu acelaşi titlu apărut pe piaţă în urmă cu 20 de ani, informează MediaPro Music.

Albumul conţine 12 piese în limba engleză, printre care "Money can talk", "When you're gone", "Tell me", "I gotta do it" şi "Give me all your loving", melodii care celebrează dragostea şi sunt la fel de actuale în prezent ca şi în anii '90.

"World full of lies" este o variantă în limba engleză a albumului apărut în România în 1992 "Banii vorbesc". "Multe dintre piese au fost imprimate la Londra, în 1990, în perioada în care plănuiam să lansăm un album acolo. Acel proiect nu s-a mai concretizat, însă albumul s-a distribuit mai apoi exclusiv în Italia", a spus Mugurel Vrăbete, basistul Holograf pentru MediaPro Music.




Acum sa va arat si melodia mea prfereata , cantata bineinteles de Holograf :




miercuri, 27 martie 2013

Breaking News 27 martie


Traian Băsescu invitat la emisiunea SUB? De la B1 TV, cu Robert Turcescu. Acesta declară:
- Mişcarea populară este ideea mea, o voi sprijini, dar nu mă voi implica în conducerea ei!
- Nu exclud varianta că Mişcarea populară să se transforme în partid!
- Preşedintele mişcări populare, nu va fi un consilier prezidenţial!
- Îmi place acest poriect mişcarea populară şi cred în el!

Acestea sunt principalele afirmaţii făcute astăzi de preşedintele Traian Băsescu la B1 TV.Consider că impetuos necesar să îl ascultăm pe preşedinte, România este pe drumul cel bun!

95 de ani de la Unirea Romaniei cu Basarabia! ASEB in actiune!

  

 Salve lume, nu puteam să rezist să treacă această zi extrem de importantă fără un articol. Astăzi este 27 martie şi se împlinesc 95 de ani de la unirea României cu Basarabia. Un lucru extrem de important de ştiut este ca Basarabia a făcut parte din România timp de 22 de ani, această unire a durat până la 28 iunie 1940.

    Asociaţia Studenţilor și Elevilor Basarabeni (ASEB) este organizaţia reprezentativă a tinerilor basarabeni în România, această organizaţie de tineret a organizat o horă în Piaţa Universităţii Bucureşti în faţa la BCR.Sunt alături sufleteşte de această organizaţie şi îmi doresc din toată fiinţa mea ca Basarabia şi România să devină măcar sufleteşte o singură ţară.

     Am avut ocazia zilele trecute să cunosc doi moldoveni extraordinari, sincer mi-am schimbat puţin părerea. Consider că indiferent de ce vor alţii, România şi Moldova sunt şi vor fi acelaşi popor.Ca semn de respect pentru aceasta asociaţie de studenţi dedicaţi şi e romani, am să postez pe blog-ul meu un banner de susţinere. Acum vreau să vă prezint şi un mic istoric al Basarabiei.
    Basarabia este denumirea dată de Imperiul Rus în 1812, teritoriului voievodatului Moldovei dintre Prut și Nistru anexat prin Tratatul de la București din 1812, odată cu raiaua Hotinului și cu Basarabia istorică cedate de Imperiul Otoman după semnarea tratatului de pace de la București din anul 1812 în urma încheierii războiului ruso-turc (1806-1812). Faptul că a fost cedat Rusiei şi o parte din teritoriul voievodatului, în ciuda tratatului moldo-otoman care garanta integritatea Moldovei, se datorează dibăciei negociatorului francez Gaspard Louis de Langeron care slujea interesele tarului.

În încheiere doresc să urez un sincer la mulţi ani romanilor, basarabenilor şi moldovenilor de pretutindeni şi nu uitaţi, suntem unul şi acelaşi popor.





marți, 26 martie 2013

Important!




Salut dragi cititori, astăzi am hotărât trei lucruri extrem de importante pentru blog-ul nostru:
1. Oficial suntem şi pe twitter https://twitter.com/CheeChe3!
2. Susţinem "Săptămâna altfel", consider că educaţia nonformala este viitorul!
3. Câştigătorul concursului "Un remediu contra stresului" este bogdan 86!

Dar nu pot încheia acest micuţ articol fără o mică urare, succes tricolorilor la meciul teribil din această seară cu Olanda. Hai România!!!

duminică, 24 martie 2013

Adolescenta!!! I HAVE A DREAM!!!



 Adolescenta este o vârstă şi o perioadă dificilă: nu s-au maturizat deloc deşi ei au impresia că au crescut. Corespunde perioadei de liceu, cele mai frumoase amintiri sunt din această perioadă, iar cele mai trainice prietenii se leagă acum.

Desigur, în timpul adolescenţei pot exista şi riscuri de a intra în anumite anturajuri sau cercuri de prietenie (prieteni cărora nu le cunoşti stilul de viaţă şi comportamentul).

Adolescentul de azi poate fi probabil acel copil care încearcă să fie cât mai original, acel copil care nimic nu mai contează pentru el şi trăieşte mereu prezentul. Majoritatea adolescenţilor sunt puţin rebeli şi se cred mari, cred că nimic şi nimeni nu-i poate opri. În această perioadă ei au vise măreţe şi au parte de cele mai plăcute aventuri.În această perioadă ne formăm caracterul dar şi viitorul, un adolescent care ştie ce vrea să facă cu viaţa lui este un adolescent mai aproape de aş îndeplini visurile.

Adolescenta este cea mai frumoasă parte a vieţii, care din păcate nu se mai întoarce niciodată şi de aceea se spune că trebuie să ne bucurăm din plin de clipele adolescenţei.

Mai presus de toate astea, cred că este clipa în care un adolescent cu idealuri trebuie să spună
"I have a dream " şi să îşi urmeze visul!


sâmbătă, 23 martie 2013

Leadership! Un lider buna!



   Este foarte important să crezi că poţi fi un lider bun. Dar mai important este să fi un lider, am lipsit din mediul online 4 zile datorită faptului că am fost la un training de Leadership şi drepturile omului. Personal am învăţat lucruri excepţionale şi extrem de importante la acest curs. Mulţumesc pe această cale oamenilor care m-au invitat "Salve prieteni ": d

  Acum concret am să spun că acolo mi-am dat seama că de fapt extrem de important să fi un lider pentru oameni şi nu un şef, lucru pe care îl ştiam şi înainte dar acum, ştiu exact ce şi cum trebuie făcut...: d. Părerea mea este ca un lider nu este lider dacă nu provine din mediul oamenilor pe care îi conduce, trebuie să îi respecte, să îi asculte şi să îi lase să ia anumite decizii.
  Când vorbim de lideri sunt două tipuri:
1. Liderul formal-Este liderul numit în funcţie, care îşi ascultă, susţine, respecta, ajuta echipa etc.
2. Liderul nonformal -Este acel membru din echipă care în momentul când şefu' sau lasă de dorit, susţine, respecta, ascultă, ajuta echipa etc
 Un lider este un om care îşi lasă echipa să ia decizii, să aplice şi să culeagă laurii când merită. Sunt tot mai puţin lideri în lumea modernă, în schimb sunt tot mai mulţi şefi, acesta este un lucru extrem de gravă. Pentru a opri acest lucru, eu vă sfătuiesc să participaţi la cursuri de leadership şi să vă alăturaţi ONG-urilor şi organizaţilor de tineret. Aveţi de câştigat extrem de mult.: D!
  Dacă sunteţi interesaţi de Leadership şi Advocacy, acest blog este locul unde găsiţi răspunsuri la întrebările dvs.

 P.S. O să publicăm periodic articole despre Leadership şi Advocacy!!





luni, 18 martie 2013

Dorinta!!






Acum câteva ore am primit de la o cititoare, poate viitoare colaboratoare a noastră, Andreea un articol destul de interesant, prefer să nu modific nimic din el îl postez cum l-am primit.

                                                             Dorinţa

Heii... vi s-a întâmplat vreodată să vă puneţi o dorinţă şi peste ani să se îndeplinească?
Ei bine.. şi eu am avut o dorinţă. Şi aceea de a-mi vedea părinţii despărţiţi. Da! Ştiu.. ciudat şi urât din partea mea să îmi doresc asta. Dar la vremea aceea aveam doar 5 ani. Eram o copilă care se uită la tv, în special la desene animate.. le iubeam; x. Vedeam La tv mulţi copii cu părinţii despărţiţi şi acei copii aveau parte de călătorii frumoase cu fiecare părinte şi totuşi, erau fericiţi. Vroiam şi eu asta.. să am parte de multe vacanţe peste tot în lume. Şi.. mi-am dorit... mi-am dorit să se despartă ai mei părinţi.
Vremea a trecut.. şi o dată cu ea şi anii.. şi acea "dorinţă" stupidă s-a uitat. Ajunsesem la o vârstă la câte puteam gândi mai bine.. oarecum.. Zilele treceau, problemele în familie apăreau... la fel şi certurile. Părinţii mei se certau din ce în ce mai des în ultimul timp... La şcoală, oricât de mult încercam să nu mă mai gândesc la probleme de acasă nu reuşeam.. şi acest lucru era vizibil.. chiar şi pentru profesori.. care vroiau să ştie de ce nu pot şi atentă la ore.. dar eu refuzam să le răspund. Ajunsesem să nu mai comunic cu foarte multă lume, mă închideam în mine... puţini ştiau ce se întâmplă cu mine (prieteni apropiaţi, rude.. chiar şi psihologul şcolii).
~~ Şi iată că venise şi ziua "cea mare" -ai mei părinţi s-au hotărât în cele din urmă că este mai bine să se despartă. Nu îmi venea să cred că auzeam... Simţeam că se crapă pământul sub picioarele mele.. ~~
Ei bine... iată-mă acu'.. am 17 ani, locuiesc cu mama într-un orăşel micuţ... şi chiar dacă a durat ceva timp suntem din nou fericite şi avem o viaţă minunată. Şi pot spune că sfaturile acelor persoane.. pe mine, cel puţin.. m-au readus la viaţă şi le mulţumesc pentru asta.: D

                                                                                                                     Scris de: Andreea

sâmbătă, 16 martie 2013

Alianta D.A o noua sansa?



Astăzi 16 martie 2013, a apărut o nouă uniune politică destul de interesantă: D. PNŢCD +FC formează de astăzi alianţa D.A, o alianţă cu şi pentru România.Cu sinceritate spun că sună promiţător acest proiect, cred că era momentul să apară un suflu nou în politica din România.

Ştiţi din trecut că sunt un apolitic convins şi aşa am să rămân, dar simpatizez acest grup politic: d, MRU este şi va fi un lider pentru romani. Conducerea Partidului Forţa Civică a aprobat, astăzi, în şedinţa Consiliului Naţional, înfiinţarea alianţei politice cu PNŢCD, care se va numi "Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr" (Alianţa DA). Reprezentanţii Forţei Civice au aprobat, în cadrul evenimentului care se desfăşoară la Parlament, o hotărâre în acest sens, cu doar trei voturi "împotrivă" şi patru abţineri.


Rămân de părere că, Cristian Diaconescu este un preşedinte potrivit pentru România. Vă propun un mic exerciţiu de imaginaţie: d, cum ar fi să avem presedinte-Cristian Diaconescu, Prim-ministru -Mihai Răzvan Ungureanu şi un guvern de dreapta format din: PD-L, FC, PNŢCD? Ştiu, suna destul de fantezist, dar îmi doresc ca măcar în 8 ani să ne trezim: D.


 


vineri, 15 martie 2013

Samsung Galaxy S4




Am considerat că este necesar să scriu acest articol, pentru că una din pasiunile mele este IT-ul, iar această ştire îmi umple inima de bucurie: d

 Lansare Samsung Galaxy S4 - Cel mai bun smartphone al Samsung vine cu cele mai interesante funcţii iar dotările tehnice sunt dintre cele mai bune. Lansare Samsung Galaxy S4 a avut loc în New York, la Radio City Music Hall, începând cu ora 19.00. Din cauza fusului orar, însă, în România evenimentul a început la ora 1.00. Samsung a venit cu un Galaxy S4 dotat cu o memorie RAM de 2GB, o cameră foto de 13 megapixeli, un ecran de 5 inci full HD şi o pleiadă de funcţii. S-a abţinu de la a numi oficial procesorul. A prezentat însă aplicaţii şi funcţii pentru turişti, pentru cei preocupaţi de sănătate, pentru cei care se uită la televizor mai mult timp etc.

   Personal sunt interesat de acest Smartphone, în momentul acesta deţin un ZTE RACER II, de care sunt destul de mulţumit. Însă Samsung Galaxy S4 este o "tentaţie " extrem de mare. Este o singură barieră între noi, S4 vine cu un preţ pe măsură să: D.



Se misca ceva in politica?



Salutare,
 Este momentul să vă mulţumesc că aţii început să îmi vizitaţi micuţul şi umilul meu blog.Vă mulţumesc prietenii, tovarăşi, fraţi, postaci şi simplii cititori.
 Acum vreau să abordez un subiect ceva mai sensibil pentru România, în presă se zvoneşte că domnul Cristian Diaconescu, este dorit în PD-L ca viitor candidat la Cotroceni. Sincer să fiu sunt un apolitic convins: D, însă îl admir pe acest om de onoare şi caracter. Era şi timpul că PD-L să găsească o variantă cu şanse la Cotroceni.
 Vă ofer 4 motive pentru care Cristian Diaconescu este cel mai potrivit om pentru Cotroceni:
1. Un om cinstit şi de onoare este un bun lider!
2. Cristian Diaconescu a dovedit că este cinstit şi onorabil!
3. România are nevoie de un lider de stat, nu de un şef!
4. Acestea fiind spuse rămâne un singur nume pentru Cotroceni, Cristian Diaconescu (viitor membru PD-L)
 Nu sunt un fan PD-L, dar sunt un om care urăşte comunismul...






joi, 14 martie 2013

Un suflet pentru tricolori!!!


 Salve lume, se apropie cu paşi repezi meciul ROMÂNIA-OLANDA, pe data de 25 martie. Să zicem că acest meci din punctul meu de vedere va decide calificarea tricolorilor la Mondialul din Brazilia. Am ales să dau curs provocării venite din partea celor de la http://blogalinitiative.ro/, am să transmit şi eu un mesaj tricolorilor.

Va mai amintiţi clipele de extaz din 94', când blonzii noştri făceau ravagii în America? Mai cunoaşteţi sentimentul de mândrie naţională din momentul în care învingeam Olanda la Constantă, sau chiar momentul în care la Euro 2008, Chivu şi tot stadionul cântau din suflet "Deşteptate Romane".? Dacă da, este timpul că voi tricolorilor să arătaţi că se poate, luptaţi până la ultima picătură de sânge. Luptaţi pentru: Hagi, Dobrin, Lupesc, Petrescu, Lucescu, Dudu' Georgescu. Luptaţi pentru Nesu", pasaţi că Barcelona, atacaţi ca Real Madrid şi nu renunţaţi, indiferent de rezultat.
 Şi nu uitaţi, indiferent de rezultat dacă voi o să jucaţi cu demnitate şi caracter, noi vă aşteptam în România, cu bucurie şi respect.

Cred că aş pute continua la nesfârşit, dar nu am să o fac mă opresc aici, tricolorilor faceţi-l mândru pe Angelo: d antrenor genial, luptaţi pentru noi şi noi luptăm pentru voi! Hai România!

Acest articol l-am scris cu sufletul şi dăruirea mea, băieţi CITY INSURANCE este alături de voi http://www.cityinsurance.ro/





marți, 12 martie 2013

Stres,stres,stres....STOP!! Am o idee !!!




Salut "tovarăşi", astăzi încep cu această replică datorită unei întâmplări 2.0 pe care o să v-o povestesc zilele următoare.

 Stresul, stresul, stresul... stresul mama lui să fie a intrat şi în viaţa mea de câţiva ani.În ultimul timp datorită activităţilor şi programului extrem de aglomerat, sufăr de stres. Am încercat variante peste variante şi nimic:))). Dar am aflat câteva lucruri interesante despre stres, pe care vi le spun şi vouă mai jos:

La originea stresului se afla cauze externe şi interne. Agenţii stresori pot proveni atât din împrejurări exterioare (locul de muncă, familie, şcoală, mediu), cât şi dinăuntrul nostru (temperamentul său nivelul autocontrolului, modalitatea de soluţionare a problemelor şi/sau de luare a deciziilor).
Şi acum părerea mea, consider că stresul este boală ultimilor ani. Eu reuşesc să mai ameliorez aceasta situaţie, cu o repriză de jogging urmată de un somn bun. Însă cum timpul nu îmi permite prea des acest lucru, am o idee care ne poate ajuta pe toţi.
   Nu ar fi frumos să nu existe stres? Să fim meru energici şi relaxaţi? Poate împreună reuşim să găsim "invenţia" secolului.
Hai că este bine şi uitaţi ce propun EU:

1. Aştept să îmi trimiteţi remediile dumneavoastră contra stresului.
2. Eu am să vă premiez!
3. Premiul I o să fie un banner pe care o să îl ţin pe blog-ul meu 2 săptămâni, premiul ÎI un articol pe blog-ul meu despre blog-ul, site-ul dvs şi premiul 3, va fi o surpriză.

Acestea fiind spus, aştept să îmi lăsaţi un comentariu la această postarea, sau un e-mail la adresa: donince454@yahoo.com.





luni, 11 martie 2013

CEZAR OUATU


  Salutări prieteni, a trecut şi weekend-ul acesta aşa că este timpul să revenim la treabă. Astăzi citeam în diferite publicaţii despre Cezar Ouatu "câştigătorul" EUROVISION 2013 ROMÂNIA, cu piesa "It's my life" piesa modestă, extrem de modestă din punctul meu de vedere.

  Acest artist sunt sigur că nu va intra în "top10", va fi cred o prestaţie mai slabă de cât cea de anul trecut a celor de la Mandinga. Are o voce frumoasă, dar nu se potriveşte cu EUROVISIONUL o competiţie în care cred că Monica Anghel se descurcă mai bine. Nu vreau să par răutăcios, dar este un cântec extrem de prost şi îmi este ruşine şi acum de manevrele făcute la EUROVISION ROMÂNIA.

 Totuşi cred că este bine să trec în revista declaraţia făcută de Cezar la sfârşitul concursului:
"Le mulţumesc fanilor! Nu e nimic fals, datorită vouă am ajuns aici şi datorită vouă trăiesc un vis. Până în urmă cu puţin timp, nu eram cunoscut în ţară, iar în trei săptămâni am câştigat atâţia prieteni! Mulţumesc mult familiei, fraţilor mei de acasă, mamei mele şi tatălui, care mă priveşte din cer".









P.S: Regret ca favoritul meu Andrei Leonte a ocupat ultimul loc in finala ,dar asta este......


sâmbătă, 9 martie 2013

Pozitia Copilului


Dragi prieteni este weekend, cea ce înseamnă că pe online e puţină activitate toţi bloggerii îşi iau câteva zile libere, mâine o să am şi eu o tentă de libertate:))) dar până atunci nu putea să treacă ziua fără un articol, bineînţeles.
Când am început să scriu pe blog vă povesteam, ca o să apară recenzii ale filmelor mele preferate şi nu numai: D.Prima recenzie este despre" Poziţia copilului"

Poziţia copilului vorbeşte cu emoţie, dar şi cu umor, despre relaţia dintre o mamă dominatoare şi fiul ei adult. Poziţia copilului este un film despre traumele sufocării copiilor prin dragoste, despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii copiilor. În acelaşi timp, filmul este o radiografie a "high-class-ului" românesc contemporan, vorbind despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.
Scenariu realist, un regizor care se întrece pe sine şi o mână de actorii talentaţi, fac din acest film un candidat la filmul romanesc al anului.

Personal nu am ce să critic la acest film, este cum spun eu <bune bah>, totuşi se putea mai bine. Sunt momente în care filmul plictiseşte şi în care actorii au un joc monoton, trecând peste tot ofer nota 7.50: D





vineri, 8 martie 2013

Dteoxifiere cu prietenii de la Zeopur :D

Acum să abordăm un subiect serios... detoxifierea. Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ştim despre corpul nostru pentru a avea o viaţă sănătoasă. Organismul unui om este cel mai complex circuit din lume, el ne ofere ce îi oferim şi noi.
În timpul iernii datorită sărbătorilor şi mai ales a tradiţiilor româneşti corpul nostru are de suferit, de aceea noi cum vine primăvara este indicat să ţinem o cură de detoxifiere.

Organismul are capacitatea de a elimina toxinele prin piele, urina şi materii fecale. Însă,
În urma alimentaţiei abundente cu produse procesate, a nivelului ridicat de stres şi de poluare, în lipsa hidratării şi a exerciţiilor fizice, pot apărea dezechilibre în organism.

Acestea se manifesta prin: oboseala cronică chiar şi atunci când programul de somn este respectat, apatie, depresie, limba prezintă depozite albicioase, dureri de cap, indispoziţie, reacţii alergice, o senzaţie de greutate a corpului, balonare etc. Rezultatele analizelor de sânge, urina şi de fecale pot indica necesitatea unei cure de detoxifiere.
 Este important să slăbim cu cap şi nu agresiv! Vă întrebaţi de ce? Simplu pentru că astfel corpul nostru nu va avea de suferit, gândiţi-vă la o floare pe care o băgaţi într-o cameră întunecoasă şi fără apă şi lumina ce se întâmplă? Se distruge, la fel s organismul omului

Există foarte mulţi doctori care ne indică să ţineam o cură de detoxifiere, pentru acest lucru eu vă ofer o soluţie extrem de bună  www.zeopur.ro.



Chinez' de cursa lunga..


  Astăzi vreau să aduc un omagiu pentru un idol:))) bre chinezule şti ce? Salve de la mine, de pe umilul meu blog. Ehee... se împlinesc aproximativ 6 luni de când urmăresc articolele http://chinezu.eu/blog/, timp în care am râs mult, am învăţat mult şi am apreciat totul...
 Nu sunt eu în măsură să spun, dacă chinezul este sau nu, cel mai bun blogger din România (este). Dar îmi dau cu părerea <Bre frate, eşti tare: D>, respectele mele. Când un oltean te laudă sunt două variante:
1. Eşti tot oltean.
2. Eşti foarte bun în ce faci.

Cred că este prima dată în istorie când un oltean laudă în direct şi sunt convins că şi în exclusivitate un chinez...:))



Aşa şi încă ceva , o dedicaţie de la un oltean pentru un chinez :D


joi, 7 martie 2013

Steaua-Chelsea si 300 :))


În această seară o să vedem comedia anului Steaua -Chelsea, se tot spune în media şi pe strada despre faptul că Steaua câştiga Europa League, sau că Steaua bate pe Chelsea:)) nimic mai fals
. Părerea mea de suporter înrăit, Steaua este o echipă mediocră, ce joacă într-un campionat mediocru' şi lipsit de valoare.
Aşadar să vedem comedia anului şi după am să revin cu un articol referitor la scenele din filmul 300 Steaua-Chelsea:)))










8 Martie scurt istoric



În anul 1977 Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluţie Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internațională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internaţional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga. După Primul Război Mondial s-a fixat data de 8 martie Ziua internaţională a Femeii, dar procesul de emanciparea femeii nu a fost încheiat. Femeile au continuat să demonstreze pentru drepturi egale şi în principal pentru drept de vot. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor şi declararea perioadei 1976 - 1985 ca Deceniu ONU pentru condiţia femeii.

Poziţia femeii era perturbată. Înainte de a merge însăşi la evenimentul sărbătorii de 8 martie, vreau să ne familiarizăm cu poziţia femeii în societate, încă prin sec. IX. Voi privi chiar la evenimentele ce stau la originea acestei zile:

Se spune că originile datează de la nişte evenimente tragice din America. În ziua de 8 martie 1857, la New York, angajatele din fabricile de textile au intrat în grevă şi au coborât în stradă pentru a cere condiţii mai bune de lucru, creşe şi un salariu egal cu cel al bărbaţilor. Poliţia a intervenit în forţă împotriva lor. Relatările despre cele întâmplate au apărut în presă în 1955.

Situaţia femeii era una de neinvidiat. Ea nu avea aceleaşi drepturi ca şi bărbatul. Ea nu avea acelaşi salariu ca a bărbatului, avea condiţii rele de muncă, era privită mai prejos de bărbat, şi nu avea dreptul la vot. Deci, ea era într-o poziţie de rob ce nu are dreptul la vot şi este total discriminat în drepturile lui de om.
Sursă: Wikipedia
Am să urez pentru mâine tuturor mamelor şi femeilor din lume multă sănătate fericire şi putere de muncă...







FIRST


   Acesta este primul articol al blogului meu, unde vreau să clarific ce şi cum.În primul rând sunt să
Zicem aşa, un "blogger" independent adică am să scriu ce îmi trece prin cap, am să critic, am să
Atac, am să afirm şi am să creez. Sună dur nu? Îmi doresc să mă criticaţi când greşesc şi o să se
Întâmple.

    Acest blog este o gură de libertate, de care poate era nevoie să zicem în această lume 2.0 cum spune
Chinezu', urmăresc tot ce este în jurul meu şi pot spune că sunt dezamăgit. Aici am să scriu totul în faţă,
Am să arunc CUVINTE ÎN FAŢĂ.Voi crea un spaţiu în care vă puteţi regăsi şi unde puteţi comenta liniştiţi şi fără frică.

  Trebuie să anunţ de acum că nu vor fi postari extraordinar de multe pe acest blog, în medie 4-5 pe săptămână deoarece timpul nu îmi permite mai mult. Aştept dacă doriţi să publicaţi un articol, un simplu mesaj la rubrica "UNDE şi CUM îl găsiţi pe Che".

 Subiectele abordate aici sunt de un interes destul de mare cred eu şi am să încerc să fiu consecvent.
  Articolele nu vor fi foarte mari, vor fi să zicem medii, interfaţa şi designul blogului o să fie editate pe parcurs şi aştept sugestii sau sfaturi în aceeaşi rubrica de mai sus. Îmi doresc să colaborez şi să realizez proiecte alături de alţi bloggeri dornici de acest lucru.

   Cam atât cu primul meu articol...